"Jocul" Schimbării în Coaching

Schimbarea. O "presupoziție" pentru relația de Coaching.

Dar cum să spargi barierele limitărilor personale atâta vreme cât nu înțelegi, mai bine spus, încă nu există pentru tine opțiunea de schimbare, nu există justificare, nu există nimic să stârnească ceea ce ar putea fi un nou drum în viață, o nouă șansă în carieră.

Poate că cei din jur văd asta și atunci îți vor aduce înainte remarci pasagere sau te vor trage de mânecă. Fie că sunt membrii echipei tale, acționarii sau clienții, fie apropiații tăi sau poate gestul unui necunoscut, oricare îți poate da de gândit.

Un context artificial care predispune la schimbare în modul cel mai profund de a funcționa în viață îl putem intui în filmul The Game (1997) cu Michael Douglas.

Trailer-ul pentru The Game (1997) cu Michael Douglas,

7,8 IMDB

Mai degrabă, în relația de Coaching, este vorba despre genul de schimbare al lui Goldsmith, "Ce te-a adus aici nu te va duce mai departe".

Schimbare care presupune un bulgăre care deja a pornit la vale, este important doar să vrei să-i controlezi direcția, căci oricum se va duce în jos.

Schimbare care înseamnă conștientizarea forțelor care controlează un planor deja decolat, pentru a putea ajunge la destinație, a deveni mai prezent în realitatea lui și a diferitelor contexte care îl construiesc.

Executive Coaching-ul înseamnă deja un proces care funcționează și vrei să-l duci la nivelul următor, înseamnă deja un succes pe care vrei să-l transformi într-un stil de viață ori chiar câștigarea unui eu mai bogat.

Este o continuă ascensiune, care se construiește pe o treaptă anterioară, care, da, poate să însemne, nu de puține ori, chiar o scară diferită.

*****

Ce film cunoști, care să propună schimbarea în același fel cu The Game, amintit mai sus?
Împărtășește-l aici! Și spune-ne și ce anume ți-a captat atenția!

"Din păcate, da!"

"Din păcate, da!"

Așa mi-a răspuns un prieten la câteva întrebări pe care i le-am arătat într-o carte, întrebări de verificare a țelului, autenticității, relevanței și verdicității lui. Deși nu era decât o discuție cu un prieten bun într-o situație casual, asta a dus la o situație asumată de coaching în care răspunsul a fost acesta.

Contextul este unul comun. Există mulți care se găsesc într-un context care nu reflectă autenticitatea țelului inițial propus, țel formulat într-un alt context care-i dădea sens. Atâta vreme cât contextul nu este foarte bine identificat - a se înțelege verbalizat, încadrat într-o formă fixă exhaustivă - se poate ajunge în situația în care țelul tău este același în timp, dorința de a-l atinge nu a scăzut, dar contextul diferă, iar răspunsurile la verificarea țelului au acest răspuns: "Din păcate, da!"

Atâta vreme cât ești în acord cu țelul tău, nu ar trebui să existe genul acesta de răspuns. Poate că de fapt este o problemă de context și nu una de țel. Poate că situația nu concură cu țelul și atunci verificate trebuie să fie valorile care certifică țelul și chestionează contextul.

*****

Cartea cu pricina este:
Juliet Erickson, Arta persuasiunii, Curtea Veche Publishing, colectia Cărţi Cheie, 2009


Noul meu proiect pe Executive Coaching:  Comfort Zone in Executive Coaching

Poftiți, poftiți, că nu greșiți!

"Poftiți, poftiți, că nu greșiți! Ultimele pile de unghii! Dacă nu vă plac, mi le dați înapoi!" după care urmează un oftat ofticos pe lipsa de interes la această invitație magistrală și vânzătorul nostru ambulant descumpănit se proptește gânditor în bara de la tramvai, așteptând să coboare la prima.

Sau:
Dacă în concediu ăsta ai ajuns pe la mare, adică pe litoralul românesc, ai auzit cel puțin de 3 ori în 2 ore fel de fel de Pitch-uri de vânzări, pentru porumb, gogoși și pufuleți, care de care mai ritmate și versate, ca să atragă, să stârnească, să irite, doar-doar or aduce vânzări.



Deși are legătură cu subiectul de fond, poveștile de mai sus nu necesită o analiză de marketing sau de advertising, și nici măcar de vânzări. Sunt povești uzuale într-o zonă în care oamenii caută să facă bani, ocolind cu grație taxele la stat și stârnind uneori această invidie în cei care se îndreaptă stoic către biroul lor de multinațională sau sfertul de birou de la patron.

A-ți dori ceva ce vezi într-o reclamă, un lucru, o situație, un context, un statut, este astăzi ceva normal. De fapt suntem conduși de reclame și știri, care se presupun că realizează strategia economică pe care au pus-o la punct cei din conducere, ca să ne fie tuturor mai bine. Sau poate că acest aspect nu mai este de mult controlabil.

Exercițiul, pe care îl propun anumite sesiuni de coaching sau de consultanță de carieră, sună într-o variantă comprimată așa: Ce-ți place să faci? sau Ce-ți dorești tu de la viață? Acest exercițiu este din start pornit într-un context probabil greșit, acela în care apelul la sine se face atunci când sinele nu se poate detașa destul ca să poată să identifice acele valențe naturale care fac o viață să fie trăită, acele valori interne care radiază în afară.

Ne-am transformat/Ne-au transformat atât de mult încât să ne programeze și ceea ce ne dorim? Ne complacem în cercul acestui comod și facil încât să avem aspirații care nu înseamnă mai mult decât niște vanități?

Ne-au rescris ADN-ul uman...?!

*****

Ca să înțelegi, acționează! 

Poate puțin la început,

 dar este destul să îți deschidă ochii, urechile, mintea și brațele.

Șablonizare și profesionalizare în Coaching și Mentoring

Într-o postare anterioară am punctat câteva diferențe între cele două funcțiuni, care pot obiectiva același țel într-un context izolat, dezvoltarea profesională a unui subordonat.

Este de la sine înțeles că dezvoltarea acestor concepte de sine stătător, în sensul conturării unui practice care determină o structură și mai departe activitate specifică, ține de aceeași idee de profesionalizare excesivă (și nu gândesc absolut o nuanță negativă), care este specifică tuturor domeniilor vieții, tocmai pentru că recunoașterea performanței poate căpăta valența unui deschizător de drumuri, unui inovator, unui creator de oportunități.

Este iarăși de prisos să constatăm că împărțirea aceasta scolastică între nuanțe profunde este doar specifică unei categorisiri mentale absolute, deși necesară, un practice conform căruia putem înțelege rațional și experiențial mai ușor aceste concepte. Șablonizarea despre care aminteste unul dintre comentarii la postarea amintită nu face decât să fie o expresie a acestei delimitări mentale pe care ne-o propun cei care promovează conceptele.

Atâta vreme cât scopul pentru care se apelează la Coaching sau Mentoring este atins, atunci devine mai puțin relevantă acțiunea în sine, întrucât motivul este identificabil și cuantificabil foarte precis. Rămâne experiența prin care s-a ajuns la rezultat, și, prin urmare, un instrument în plus pentru rezolvarea unei situații specifice.

*****

Postarea și comentariu:  Coaching şi Mentoring

Despre profesionalizare excesivă în Consultanță Financiară, poți citi pe acest blog: Hiperspecializarea

Despre Coaching pe acest blog:

Coaching - mitologie
Coaching prin lectură
Momentul care te definește

Munca Inteligentă este unicul Shortcut

După atâtea articole care analizează Olimpiada de la Londra în fel și chip, după atâtea articole care sintetizează în mod logic și previzibil faptul că munca este singurul element comun al acestor sportivi de excelență, surprinzător este că deși este un subiect care ține cap de afiș al multor agenții de presă și un subiect care vinde, este vorba în același timp de un subiect pe care părinții noștri ni l-au avansat de când eram mici și pe care noi, în ultimă instanță, îl dăm mai departe într-o formă alterată, dar care poartă același mesaj: ca să ajungi undeva, trebuie să muncești.

Partea frumoasă este că treaba cu munca poate să nu devină atât de împovărătoare precum sună, atâta vreme cât faci ceea ce îți place. Iarăși un subiect foarte prezent în contextul dezvoltării personale abordate cu interes și simț de responsabilitate. Totul are o structură, chiar și succesul, deci totul poate fi învățat și dedublat, reduplicat sau reconstruit în altă situație.

Este o realitate că sportivii de performanță au o carieră limitată, mai nuanțat am putea înțelege o perioadă în care își pot atinge maximul de valoare ca sportivi în domeniul lor. Sunt mulți sportivi care se retrag după ce au urcat pe podium. Concentrarea poate spori sau poate decrește odată ce acest lucru s-a întâmplat. Realizăm că muncind de foarte devreme se poate ajunge la performanțe unice în lume, la recorduri noi și absolute, dar aceste reușite vin la pachet cu un cost, care de cele mai multe ori presupune această limitare a timpului petrecut acolo sus. Unii aleg să rămână în domeniu pe post de antrenor, dacă au și această abilitate, dar mulți rămân cu stigmatul de olimpic și atât, întrucât acest statut nu este neapărat unul care să rezolve toate problemele.

Practic în orice domeniu există un best-practice și o anumită strategie de urmărit pentru a atinge un nivel de performanță și succes, care și-a dovedit utilitatea. Și în mod uimitor(sic!), vine cu același cost, cele mai bune rezultate se obțin în condiții bine stabilite și nu tot timpul sau în aceiași parametri.

De asemenea, singura constantă este o muncă susținută, o muncă inteligentă, care să îți coordoneze efortul spre a-ți rafina anumite abilități specifice, cu care să obții cele mai bune rezultate posibile.

*****

În domeniul financiar, există mulți specialiști care pot să-ți vândă ideea de shortcut, așa s-au făcut și încă se fac mulți bani. Poate într-un context precis identificat și foarte bine asumat, acest lucru este posibil. Există un cost aferent, care se traduce în bani: profit sau pierdere.

Unii zic că banii nu fac altceva decât să-ți accentueze caracterul pe care deja îl ai. Alții zic că puterea, banii, sunt elemente care corup. Deși afirmațiile nu se exclud reciproc, pot să surprindă un conflict interior, generat în primul rând de educația noastră financiară din familie sau din contextul cultural în care am crescut și ne-am dezvoltat.

Atâta vreme cât metodele pe care specialiștii din domeniu financiar le promovează pentru a ne atinge obiectivele, iar aceste metode se potrivesc cu felul nostru de a fi, și, în plus, ne asumăm și conștientizăm costul pe care trebuie să-l plătim, poate că este o ideea bună să acționăm conform principiilor și valorilor noastre coordonate cu obiectivele pe care le urmărim.

Munca făcută în sistemul propriu de valori este singurul shortcut către obiectivele noastre, pe termen lung și scurt, în toate aspectele vieții: personal, familial, carieră, social.


Tu ce crezi despre asta?

A cheltui sau... a cheltui. Fără vină.

Într-o postare recentă am înțeles că valorile sunt cele care generează alegerile pe care le facem în viață, fie că suntem sau nu conștienți de acest lucru.


Acum este firesc să începem să conștientizăm de fapt ce determină ele, care sunt scopurile pe care le urmărim în viață, și cum ar zice un înțelept de drept comun, pentru ce trăim?

Poate că aventura este o valoare descoperită. Atunci, un scop legat de această valoare poate fi căutarea aventurii în tot ceea ce faci în fiecare zi și cu fiecare ocazie cu care te întâlnești. Sau, poate fi căutarea doar a acelor oportunități care prezintă semnalmentele aventurii.

Astfel că, teoria zice, am descoperit valorile care ne guvernează, am conștientizat scopurile care se leagă de aceste valori, mai departe în mod firesc este să înțelegem cum ajungem să ne atingem scopul, țelurile specifice, să înțelegem în termeni de pași preciși și logici și mai ales gestionabili.

Atunci când realizezi că cheltuiești bani și energie și tot ceea ce rămâne după euforia momentului este doar sentimentul vinei, atunci o explicație bună ar fi aceea că există o inadvertență între scopul declarat și valoarea identificată, adică nu se pupă, nu se află în același spectru și nu sunt congruente. Deci, o luăm de la un capăt și vedem unde e buba. Valoarea? Scopul? Legătura dintre ele? Sau poate mai studiem cum funcționează mai eficient procesul și după aceea îl refacem.



Despre cum să ne facem planul de acțiune, în episodul următor. Deși nu e greu de intuit.



Dacă vrei să înțelegi, acționează!

Momentul care te definește

Ce te face să te simți fericit? Care este motivul pentru care te surprinzi zâmbind și pentru care nimeni și nimic nu reușește să-ți altereze buna dispoziția întreaga zi? Ce te face să te dai jos din pat înainte să sune ceasul și te mișcă atât de puternic încât nici nu mai știi când a trecut ziua?

Poate că ai un răspuns, poate că încă nu este destul de clar. Poate că este cel care trebuie, poate că te gândești să găsești altul. Poate că e momentul să-l supui unui test...

Care este momentul care te-a făcut să te simți cu adevărat fericit în decursul vieții tale de până acum? Momentul la care te gândești atunci când îți este mai greu și după care suspini: Ce bine era atunci!
Momentul care a dus la o schimbare totală de percepție și de atitudine prin care tot ce a urmat după el a avut o nuanță total diferită.

Să fi fost secunda în care te-ai îndrăgostit? Secunda în care ai simțit acel vestit gol în stomac asociat cu fluturași? Secunda în care ai spus primul Te iubesc! care a contat cel mai mult?

Ori poate cele 15 minute de succes nebănuit? Cele 15 minute în care o mare de oameni se uită la tine cum saluți de pe scenă și urli din toți rărunchii: Am reușit! ? Cele 15 minute în care tot efortul și nopțile nedormite capătă un sens care te schimbă pe interior, acum ești unul dintre ei, dintre cei la care priveai cu multă admirație și invidie în același timp?

Să fie ora în care ai devenit părinte? Ora în care ai încercat sentimentul de duioșie și ai făcut legământ cu starea de veghe pentru tot restul vieții? Ora cu care începe viața așa cum nu ai cunoscut-o până acum?

Cu siguranță fracțiunea de secundă în care adrenalina ți-a înlocuit sângele și motorul a prins viață proprie și ai devenit una cu el, mâncând asfaltul. Fracțiunea de secundă în care culoarea galbenă a Lamborghini-ului pe care-l visai de când erai mic a devenit manevrabilă sub mișcările volanului tău. Fracțiunea de secundă când ai pus placa pe versantul din Ural pe care nu l-a încălecat nimeni până la tine.

Sau poate momentul când ai constatat cu uimire că numerele de pe ecran sunt numerele pe care le-ai colorat cu pixul tău norocos pe biletul de loto cumpărat în drum spre pâine? Să fi fost momentul când toate problemele tale financiare s-au rezolvat printr-o lovitură de maestru? Momentul când ai știut că în sfârșit poți să-ți realizezi visele tale și pe ale celor dragi de acum înainte?

Să fie starea de echilibru pe care ai câștigat-o prin efortul spiritual intens, măsurat în voință îndârjită? Sau starea de înțelepciune atinsă prin toate cărțile citite și toți înțelepții cercetați? Să fie concluzia că nimic nu contează și că nu luăm nimic după noi, decât doar faptele și sufletul?

Să fie vorba despre toate la un loc sau doar de cea mai mică dintre ele?
Să fie vorba despre altele?
Nici nu contează.

Ceea ce contează este că ai ceva al tău, pe care nu ți-l poate lua nimeni și la care poți să revii oricând, mai ales în momentele în care spiritul tău e jos și vrei să te remontezi. Mai ales când, fără să-ți dai seama cum, aluneci pe panta neputinței și a disperării. Dar mai ales când alegi să nu te asculți și dai voie vocii lui Gică Contra' să-ți dicteze ce nu poți și să-ți spună ce nu e adevărat și tu să crezi.


Care este cel mai frumos moment care îți definește viața?
Cum vrei să arate cel mai frumos moment care să-ți determine viața?
Cât de des te gândești la cel mai frumos moment din viața ta?


Te-ar putea interesa și : Executive Coaching – the power of a Reward

Coaching-ul şi Poveştile

Interpretarea asupra poveştilor de coaching este esenţială procesului de schimbare prin care trece cel care primeşte coaching, atâta vreme cât povestea funcţionează în situaţia lui ca metodă potrivită de subliniere a conflictului intern care necesită atenţie

Povestea elementului, care umple complet spaţiul, lasă loc inimii să gândească şi minţii să simtă, astfel încât unind cele două emisfere cerebrale, experienţa să fie totală şi schimbarea să angajeze, în primul rând în interior, pe cel care primeşte coaching.

Practica poveştilor în coaching nu este altceva decât obiceiul bătrânilor de a ne transmite experienţa lor de viaţă în parabole, fabule şi ziceri, de această dată asociată unui proces specific de redescoperire şi de remodelare totală, la nivelul valorilor personale.

În vânzări, şi cu precădere în asigurări de viaţă, circulă poveşti, istorisiri, modele, exemple, care în mare parte sunt cazuri reale de personaje, ce de cele mai multe ori există şi se manifestă în domeniu, elemente motivaţionale care conferă o valoare unică activităţii desfăşurate de către Consultanţi, de fiecare dată o valoare cu altă nuanţă şi greutate în viaţa personală şi profesională. Se folosesc de ele Trainingul, Managementul, Marketingul, revista internă.

Coachingul, specific asigurărilor sau nu, face uz de poveşti ca instrument de lucru şi trebuie folosit cu moderaţie, însă cu foarte mult interes pentru eficienţă în schimbare şi nu pentru a proba experienţa sau cunoştinţele coach-ului.

Coachingul în sine constituie paradigma unei poveşti, a Poveştii de schimbare, iar Povestea, la rândul ei, este un Coaching pasiv prin îndemnul la reduplicare a mesajului în viaţă.

Coaching prin lectură

Am fost tributar unui dicton formulat în mod personal astfel: “Astăzi mai bun decât ieri” până când John Maxwell mi-a aşezat percepţia în poziţia corectă: "Fii mai bun mâine decât eşti azi!" E o poziţie perceptuală care facilitează o dezvoltare potenţială şi planificată şi are în vedere dezvoltarea ca obiectiv şi nu analiză a unor obiective realizate în trecut. Orientarea pe dezvoltare personală propusă de Maxwell subliniază o atitudine firească de Coaching pe care un Consultant/Manager e bine s-o deprindă astfel încât să genereze acest proces continuu de auto-perfecţionare şi de şlefuire a abilităţilor.

Coachingul presupune o legătură de dialog constructiv între două personalităţi, iar lectura este un act personal, de obicei făcut în particular, deci o sintagmă precum cea din titlu este cel puţin paradoxală. Însă ea vrea să se refere la procesul dezvoltării personale ca la un cumul de factori, printre care coaching, studiu individual, practică, mentoring. Dacă o întrebare persistă destul timp şi cu destulă intensitate în minte, un răspuns potrivit şi mulţumitor va apărea la un moment dat. Este în sine un exerciţiu de memorie, dar şi de creativitate în primul rând. 

Dezvoltarea personală este un atribut de identificat în profilul candidaţilor pentru poziţia de Consultant/Manager în domeniul financiar, el regăsindu-se în activitate şi în obiectivele propuse pentru carieră către nivelurile superioare. În plus, faţă de clienţi, o atitudine care are fundament un asemenea deziderat este mult îmbunătăţită şi mult mai credibilă, profesionalismul fiind mai uşor reperabil.

Provocare: Crează-ţi o listă cu lecturile care să contribuie esenţial în planul dezvoltării personale acum! Să pornească de la situaţia de acum care priveşte la cea de mâine şi identifică un traseu realizabil. Acţionează!

Lecturi utile : “Lider la 360 de grade”, John Maxwell, Editura Amaltea

Atitudine pentru Coaching

John Whitmore aprecia că românii dispun de un atu în privinţa Coachingului, anume capacitatea lor nativă de a învăţa şi de a fi mai dispuşi la învăţare decât alţii. În acelaşi timp însă, managerii români practică în general un management care nu are mare legătură cu stilul democratic de a gestiona afaceri, mai comun mediului de business internaţional.

Există o soluţie care să remedieze acest neajuns, iar ea se concretizează în eforturile Coach-ilor Executivi din România care vin să modeleze aceste tendinţe şi să schimbe, din interior şi nu fără efort, unele premize de acţiune ale managerilor români.

Ceea ce sintetiza John Whitmore este argumentat de un element important: apar noi şcoli, asociaţii de Coaching la noi în ţară şi acestea promovează cursuri de certificare pentru titlul şi activitatea de "Executive Coach". Este posibil să fie identificată în acest moment aura de pionierat pe care o compun aceste instituţii prin demersul lor de pregătire a pieţei de Coaching pentru Executivi astfel încât activitatea de Coaching să capete substanţă şi contur şi formal şi informaţional, dar mai ales să se creeze premizele eficienţei şi eficacităţii sale ca soluţie şi metodă, în sensul acordării prezumţiei de accelerare a performanţei personale, profesionale şi organizaţionale.

Whitmore a dus Coachingul în cadrul structurilor europene şi are o directă implicare în aspectele educaţionale. este vorba despre un alt nivel de înţelegere şi de un alt context socio-cultural, dar obiectivul se circumscrie misiunii educaţiei ca instituţie. Educaţia formală clasică poate face uz de Coaching pentru ca să fie astfel depăşit nivelul unei informări şi educaţii generalizate de mase sub aspectul uniformităţii şi să facă legătura cu un elitism educaţional rigid sub aspectul exclusivităţii, găsindu-se acele pârghii care să maximizeze resursele personale şi să stimuleze performanţa  în fiecare participant la actul educaţiei.


Pentru aprecierile "la cald" ale lui John Whitmore, a se vedea Lectia de coaching de la parintele lui.

Provocare: În ce moment şi cum poate Coaching-ul/Executive Coaching-ul să maximizeze performanţele în domeniul tău de activitate şi în organizaţia ta?
(În măsura în care vei răspunde la această întrebare, vei vedea dacă eşti sau nu pregătit pentru Executive Coaching).

Coaching şi Mentoring

Coaching şi Mentoring sunt două concepte care au înţeles diferit, iar în anumite contexte care nu cer un grad absolut de specificitate tind să se apropie ca practică.

Mentoratul este mai apropiat de Managementul Consultativ în aplicare întrucât presupune deferenţa de experienţă între cel care dă şi cel care primeşte, autoritatea şi rezultatele în domeniu conferând statutul primului. Nuanţele se păstrează, fără îndoială, existând situaţii în care un manager poate să aibă experienţă mult mai mică în domeniu decât subordonaţii săi.
Calitatea în plus pe care o are o relaţie de mentor-discipol este în primul rând experienţa, credibilitatea şi recunoaşterea pe care mentorul le are în domeniu de referinţă al discipolului şi relaţiile profesionale pe care le-a creat de-alungul vremii în domeniu, aspect foarte important în dezvoltarea discipolului.
Mentoratul înseamnă o aplecare mai directă şi mai intensă la nivel tehnic asupra activităţii discipolului, implicit relaţia dintre cei doi devenind una mai intensă decât limitele profesionalului impus de standarde funcţionale.
Bineînţeles că este o acţiune bidirecţională, cu aşteptări, interese, rezultate şi implicaţii pentru ambele părţi, însă principalul beneficiar rămâne discipolul.

Mentorul este cel care transferă experienţa, spre deosebire de Coach, care doar va provoca dezvoltare, chiar dacă are sau nu are experienţă specifică în domeniul Clientului; recomandabil este să nu existe această experienţă întrucât relaţia va tinde să nu ajute relaţia de coaching inhibând-o prin percepţia personală a Coach-ului.
Coachingul ţine de un subiect pe care Coach-ul îl va obţine de la Client şi va menţine procesul atâta vreme cât este relevant, fără a face judecăţi asupra celor discutate şi analizate şi fără să-şi manifeste aprobarea pozitiv sau negativ, cu atât mai mult fără să dea sfaturi. Coachingul ridică starea de conştienţă, de prezenţă, într-o anumită problemă-situaţie.

Provocarea pentru tine: Acţionând în calitate de Mentor, cum ai depăşit momentele dificile ale relaţiei? Prin Coaching? Ce înseamnă pentru tine a te comporta "profi" în calitate de Mentor?

Rolurile Managerului: 3. Training şi Coaching

Trainingul şi Coachingul ca proces suport este un rol al managementului de multe ori delegat cu mai multă uşurinţă decât alte activităţi, deşi ca importanţă atârnă foarte greu, de modul în care sunt pregătiţi Consultanţii Financiari depinde însăşi cariera lor.

Procesual, Trainingul şi Coachingul sunt folosite în momentul în care apare această necesitate specifică şi este evaluată corect folosindu-se instrumente adecvate de predicţie. Motivaţia Consultanţilor poate fi redescoperită şi repusă la valori optime prin Coaching şi follow-up.

Trainingul are două direcţii în general: tehnică de vânzare şi parte tehnică a produselor, rareori fiind apelată şi latura ludică a lui - team-building-ul. Coaching-ul este în general limitat la experienţa de Coaching on the job.

Delegarea acestor roluri de către manageri se învârte şi în jurul ideii că şeful e şef şi trebuie să fie şef, cele două presupunând un alt set de skill-uri care sunt mai aproape de oameni şi mai departe mult de birou.

Provocare ta: Ţine o sesiune de Coaching cu unul din Consultanţii tăi pe o temă din viaţa lui particulară! Sau lasă-l pe el să ţi-o ţină!