Mentorul trebuie să fie un prieten critic

Afirmația aparține lui David Clutterbuck în contextul unui public care căuta mai multe informații despre mentorat. (Articol sursă aici)

Mentoratul, ca și instrument de dezvoltare, este folosit de către orice companie care se respectă, și pentru că devine o funcțiune naturală a unui profesionist, dar și pentru că, atunci când se face formalizat printr-un proiect de sine stătător, produce efecte benefice pe termen lung prin pregătirea unui eșalon nou de viitori profesioniști în contextul culturii organizaționale specifice.

În vânzări este foarte ușor de probat acest aspect, fiind o practică obișnuită ca o echipă de vânzări sănătoasă să 'pregătească' următorul ei manager de vânzări. Chiar dacă nu mereu este vorba despre un proiect de mentorat în cazul vânzărilor (mai ales la nivele de bază), viitorul manager de vânzări poate beneficia de un stil de mentorat specific vânzărilor. Este valabil, ca și-n cazul Coachingului, faptul că Mentorul nu trebuie să fie neapărat din vânzări, deși poate fi preferat ca departament de origine. (Aspecte despre acest subiect aici)

Ca să păstrăm tonul afirmației din deschiderea postării, oare cum este posibil să procesualizăm Mentoringul, atâta vreme cât nuanța de prietenie este vitală, precum și aceea a criticismului, înțeles în sensul profund constructiv, desigur?

Dacă ne gândim la prietenie în general, vom observa că apare atunci când sunt identificate o serie de lucruri comune, în cazul de față al mentoringului: dezvoltarea profesională, experiența, expertiza, maturitatea profesională, imaginea de ansamblu, tips and tricks, și poate și altele.

Relația de mentorat este una unidirecțională în esență, iar când partea de 'critică prietenească' trebuie să-și spună cuvântul, relația devine una mult mai formalizată și aspectul profesional al problemei este mai ușor transferabil decât într-un context clasic de prietenie, în sensul comun al cuvântului.

Așa că, a fi prietenul care îți spune pe față lucrurile pe care nu le faci bine și nu se sfiește să te facă să le și recunoști, poate fi o situație de mentoring, mai mult decât ți-ai putut închipui, la fel cum aspectele din viața ta de care nu ești conștient ai vrea să ți le prezinte un prieten, tocmai pentru a fi mai greu de luptat cu realitatea.

Cât de des îți critici prietenii în față?

*****

Pe blog despre subiecte atinse în această postare:

- Câteva diferențe între Coaching și Mentoring pe acest blog: Coaching şi Mentoring

- Despre motivația utilizării celor două, te poate interesa să citești: Șablonizare și profesionalizare în Coaching și Mentoring

- Vânzătorii promovaţi ca Manageri de Vânzători

Noul meu poriect de Executive Coaching: Executive Coaching, not just for the elite of business

Din ce să mai tăiem...

Din burţi, din cheltuieli, din bugete, din vicii şi păcate, din ieşit, din privit, din temperaturi, din deşeuri, din consumul de curent şi de apă, din calorii, din tot, întrucât totul are legătură cu expresia monetară, cu banul. De altfel, povestea cu reducerea asta la nivel micro şi macro are de-a face cu o revenire în sine a fiecăruia, cu o armonizare interioară, cu o aclimatizare cu existenţa în ansamblul ei...

Şi nu sunt puţini cei care speculează această nevoie firească, până la un punct. Tocmai de aceea, zic eu, au şi apărut ca ciupercile după ploaie (îmi place stilul ăsta acid al unora dintre aceştia) fel de fel de autori, speakeri, şi cum s-or mai numi ei, dezvoltând o nouă industrie, aceea a dezvoltării personale cu nuanţe extrem de specifice şi delicate în acelaşi timp: financiară, spirituală, şi îndrăznesc să mă opresc aici cu enumerarea...

Cele mai multe nevoi care sunt trâmbiţate în lumea asta sunt nevoi artificiale, create de un context anume, mai apoi generalizate şi, gata, o nouă formă de a profita, băneşte vorbind, oferind un serviciu sau produs care rezolvă o nevoie. E aceeaşi problemă cu oul şi găina, cine a fost mai întâi (cercetători dedicaţi au concluzionat că găina a câştigat această rundă), să fi fost nevoia care a dus la apariţia serviciului/produsului sau să fi fost forţarea unei pieţe virgine de a-şi accepta o nouă nevoie impusă de o altă realitate decât a ei, care de fapt a creat produsul.

Nevoile acestea fac din viaţa omului o călătorie frumoasă, dar doar atât sunt, aspecte care nu ar trebui să influenţeze fondul, scopul fiecăruia fiind acelaşi şi-ntr-un Bentley şi-ntr-un Trabant (aaah, e maşină de colecţie deja, fiţi cu luare-aminte la bunicii care mai au). Cum poţi, oare, să fii tu însuţi când totul în jur te sugestionează într-un fel anume? Vei zice că scopul tău e altul, iar acum ceea ce faci nu te reprezintă şi este ceva doar de moment; bineînţeles, este o minciună pe care şi ţie ţi-e greu să ţi-o iei la micul dejun şi care, ştii şi tu, că te duce pe panta în care în spatele tău vor fi mulţi, iar când vei reveni în simţiri şi vei zice stop joc! şi te vei întoarce, vei da de ei, şi te vor duce mai departe şi vei lupta în van cu ei, căci nu se ştie dacă vei fi pregătit să... sari peste ei.

Au şi aceşti apostoli ai dezvoltării personale utilitatea lor, într-un context anume, poate sunt chiar necesari. 
Ceea ce este esențial, este dorința de schimbare, doar ea poate cântări alegerile și implicațiile acestora.

Valoarea valorilor

Făceam o remarcă într-o postare anterioară, deși într-un context puțin diferit, care trimite la valori.

Chiar dacă, în primă fază, tentația este să enunț o definiție de dicționar, preferabil una care satisface un context mai precis conturat, după care să comentez pe marginea ei, de data asta am să încerc ceva diferit.

Preocuparea mea în domeniul dezvoltării personale mi-a favorizat, nu de puține ori, întâlnirea cu subiectul Valorile, sursa de energie a vieții noastre interioare, care explodează într-un fel sau altul în viața noastră de zi cu zi, fie în sens pozitiv, fie altfel.

Știați că puteți reduce totul la o valoare financiară, la un număr care reprezintă exact aprecierea altora asupra a ceea ce ai?
În consultanța financiară aspectul devine și mai evident, mai ales când se pune preț pe viața ta, pe cât valorezi tu. Adicătelea, ceea ce reprezinți tu financiar pentru familia ta. Adică, și mai precis, ceea ce generezi tu financiar pentru tine și familie, într-o evaluare corectă ar fi venitul pe care tu îl aduci în familie în decursul a 10 ani de activitate productivă, iar acest lucru poate fi făcut predictiv de la venitul actual, urmând ca această sumă să poată fi actualizată an de an. (despre Suma Asigurată - aici)

Atâta vreme cât va exista economie, va exista și aspectul cuantificării strict financiare a oricărui aspect al ei. De altfel, astfel s-a ajuns la situația în care aspecte, precum trainingul, care sunt mai greu de cântărit, să poată căpăta o formă numerică foarte exactă.

Momente cheie ale vieții noastre ne dirijează anumite alegeri astfel încât tot ceea ce a fost până acum să nu mai conteze decât ca experiență de viață. Totul se schimbă pentru că percepția noastră se schimbă și pentru că noi înșine ne schimbăm. Uneori momentul este o clipă, alteori este un proces îndelungat în care doar constatăm schimbarea.



Așa că, valoarea valorilor nu poate fi apreciată decât în context și este important să fie reevaluată periodic. După nevoie. Atunci când momentul o presupune, de pildă petrecerea dintre ani, sau când situația o cere, de pildă o nouă provocare în carieră, putem să cugetăm la ceea ce ne influențează alegerile: urgența, importanța, anumite valori sau principii. Suntem în acord cu ele sau putem să facem o suspensie și să ne reașezăm pe fagaș?

Cei care zic că funcționează după valori și principii mai zic că viața lor este plină și nu irosesc timp și mai zic iarăși că până să fi făcut lucrul ăsta nu au trăit cu adevărat.
Să-i credem?

Carpe Diem, România!

Din ciclul Cum să? face parte și această postare.

Cum să faci să te descurci în România de azi, în context financiar. Isărescu, pe care îl apreciez după rezultate și reputație, zice că pentru a supraviețui, trebuie să fentezi fiscalitatea (articol sursă aici). Desigur, dăm prezumția circumstanței politice și sociale, dar recunoaștem și autoritatea poziției și mai cunoaștem și experiența istoriei post-decembriste.

Și, totuși, eu cu cine votez? Întotdeauna îmi place cum sună asta. Caragialesc total. Debusolarea politică și socială duce mai grav, poate, la cea existențială. Așa nu se mai poate!, și schimbarea toposului rămâne o constantă dorință de împlinire pe care o parte din români o practică din aceleași motive, poate nu cu aceleași modalități de alienare națională.

Și ce să fac? Mai precis, ce anume pot face ca să-mi fie bine? Ce să muncesc? Că și profesorii mor mai repede, zic unele statistici (articol sursă aici), și oricum nu merită că e bătaie de cap și se plătește puțin. Iar despre pensie, nici nu se pune problema să mă gândesc. Întreabă oamenii din asigurări și îți vor confirma că discută mult mai greu despre acest subiect, dacă nu-și selectează bine clienții.

A dori sau nu România pițipoancelor și a băieților de bani gata. A dori să ai bani repede și mulți, fără griji și responsabilități. Desigur, la asta m-am referit! Căci lumea e plină de griji, iar unii știu să exploateze mediatic până și pariul pe scădere (a se identifica personajul Roubini și ale lui profeții documentate, articol aici).

Cum să? devine o întrebare și o rubrică pe care o căutăm cu înverșunare atunci când valorile ne sunt zdruncinate sau șubrezite și când suntem sufocați de căldura zilei. Cauți un Tips and Tricks care să rezolve simplu și eficient totul, atunci când amalgamul de informații senzoriale este grămădit din destul pe tine și pe ai tăi.

Singurele care organizează totul în viața noastră sunt valorile personale. Cum le identificăm? Cum ni le construim? Cum ni le asumăm? Cum ni le rafinăm? Cum le schimbăm? Cum mai folosim și alte întrebări în legătură cu ele: de ce, când, ce, unde? Suntem într-o eră în care Spiritualul nostru, înțeles în sens mai larg, este singurul capabil să regleze temperatura noastră, singurul dotat cu discernământ în a organiza toate.



Înapoi la Valori!

Școala altfel și Educația non-formală

Filosofia pe care este construit acest concept "Școala altfel", program al Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (info aici), este una sănătoasă și ar putea cadra cu o poveste mai revoluționară care ține de re-re-re-re-revitalizarea învățământului în România, îndelung disputată de ceva vreme. 

Departe de a mai lua partea celor care au trecut prin sistem și au serii nesfârșite de nemulțumiri în privința a ceea ce ar fi putut fi educația formală prin care am trecut cu toții, se poate ridica din sprânceană într-un sens relativ de apreciere, dacă se ține cont de o imagine de ansamblu asupra acestui subiect.

Cu toate acestea, un articol de pe ZF subliniază o parte a celor care au depășit sistemul de învățământ românesc și au accesat educație formală de un alt nivel și de o altă calitate, de cele mai multe ori afară. Ce spun  acești nemulțumiți ai noștri? Că după atâta amar de învățătură și de acumulare expertiză, vine politicul și rezolvă magistral problema în sensul numirii pe criterii politice în poziții cheie a unor oameni, lăsând pe cei care au muncit mult să ajungă la un nivel de pregătire înalt să caute soluții pentru expertiza lor în altă parte.

Desigur, nu mă doresc, nu mă simt și în niciun caz nu mă erijez în a fi o voce contra sistemului, dar pot confirma că există, pentru cei care au un minimum de curiozitate și interes în a găsi metode și tehnici de educație alternativă, există multe variante de a se educa singuri. Până una-alta este viața noastră, a fiecăruia în parte, și suntem datori în primul rând față de noi înșine, iar dacă alții, care se găsesc prin măsura conjuncturii acolo unde ar trebui să fie un sprijin real și nu fac atât cât ne-am dori noi, rămâne ca această să purtăm această sarcină noi înșine și să o realizăm cu succes. 

Harta minții, Citire rapidă, Citire fotografică sunt doar câteva dintre multele metode și tehnici de a lucra în primul rând la o metodă personală de a învăța, după care pot fi accesate altele care țin de o planificare inteligentă și eficientă de carieră sau de urmărire obiective majore în viață.

Momentul care te definește

Ce te face să te simți fericit? Care este motivul pentru care te surprinzi zâmbind și pentru care nimeni și nimic nu reușește să-ți altereze buna dispoziția întreaga zi? Ce te face să te dai jos din pat înainte să sune ceasul și te mișcă atât de puternic încât nici nu mai știi când a trecut ziua?

Poate că ai un răspuns, poate că încă nu este destul de clar. Poate că este cel care trebuie, poate că te gândești să găsești altul. Poate că e momentul să-l supui unui test...

Care este momentul care te-a făcut să te simți cu adevărat fericit în decursul vieții tale de până acum? Momentul la care te gândești atunci când îți este mai greu și după care suspini: Ce bine era atunci!
Momentul care a dus la o schimbare totală de percepție și de atitudine prin care tot ce a urmat după el a avut o nuanță total diferită.

Să fi fost secunda în care te-ai îndrăgostit? Secunda în care ai simțit acel vestit gol în stomac asociat cu fluturași? Secunda în care ai spus primul Te iubesc! care a contat cel mai mult?

Ori poate cele 15 minute de succes nebănuit? Cele 15 minute în care o mare de oameni se uită la tine cum saluți de pe scenă și urli din toți rărunchii: Am reușit! ? Cele 15 minute în care tot efortul și nopțile nedormite capătă un sens care te schimbă pe interior, acum ești unul dintre ei, dintre cei la care priveai cu multă admirație și invidie în același timp?

Să fie ora în care ai devenit părinte? Ora în care ai încercat sentimentul de duioșie și ai făcut legământ cu starea de veghe pentru tot restul vieții? Ora cu care începe viața așa cum nu ai cunoscut-o până acum?

Cu siguranță fracțiunea de secundă în care adrenalina ți-a înlocuit sângele și motorul a prins viață proprie și ai devenit una cu el, mâncând asfaltul. Fracțiunea de secundă în care culoarea galbenă a Lamborghini-ului pe care-l visai de când erai mic a devenit manevrabilă sub mișcările volanului tău. Fracțiunea de secundă când ai pus placa pe versantul din Ural pe care nu l-a încălecat nimeni până la tine.

Sau poate momentul când ai constatat cu uimire că numerele de pe ecran sunt numerele pe care le-ai colorat cu pixul tău norocos pe biletul de loto cumpărat în drum spre pâine? Să fi fost momentul când toate problemele tale financiare s-au rezolvat printr-o lovitură de maestru? Momentul când ai știut că în sfârșit poți să-ți realizezi visele tale și pe ale celor dragi de acum înainte?

Să fie starea de echilibru pe care ai câștigat-o prin efortul spiritual intens, măsurat în voință îndârjită? Sau starea de înțelepciune atinsă prin toate cărțile citite și toți înțelepții cercetați? Să fie concluzia că nimic nu contează și că nu luăm nimic după noi, decât doar faptele și sufletul?

Să fie vorba despre toate la un loc sau doar de cea mai mică dintre ele?
Să fie vorba despre altele?
Nici nu contează.

Ceea ce contează este că ai ceva al tău, pe care nu ți-l poate lua nimeni și la care poți să revii oricând, mai ales în momentele în care spiritul tău e jos și vrei să te remontezi. Mai ales când, fără să-ți dai seama cum, aluneci pe panta neputinței și a disperării. Dar mai ales când alegi să nu te asculți și dai voie vocii lui Gică Contra' să-ți dicteze ce nu poți și să-ți spună ce nu e adevărat și tu să crezi.


Care este cel mai frumos moment care îți definește viața?
Cum vrei să arate cel mai frumos moment care să-ți determine viața?
Cât de des te gândești la cel mai frumos moment din viața ta?


Te-ar putea interesa și : Executive Coaching – the power of a Reward

Eu sunt problema, şi nu ştiam...

Primul dată când ai senzaţia că toate relele de pe lume se aglomerează pe capul tău e o situaţie pe care o rezolvi punctual, prin micromanagement, prin time management sau orice altceva care te ajută să livrezi rezultate.
A doua oară deja devine o problemă de abilităţi şi îţi revizuieşti cursurile şi apelezi la coaching, eventual.
Când însă a treia oară senzaţia reapare sau încă nu a dispărut după mai multe crize rezolvate parţial sau nerezolvate, începe să se contureze o întrebare esenţială: Oare nu sunt eu problema?!

1. Atunci când constaţi în carieră sau în decursul unui timp definit că ai avut şefi care au aplicat numai micromanagement cu tine ţi se descoperă unul dintre semne că tu ai fi problema.
2. Colegii scapă cu un comportament pentru care tu eşti pedepsit. Este posibil ca tu să fii problema şi să fii sancţionat pentru că există altă arie a activităţii tale pe care o neglijezi.
3. Colegii tăi nu vor să iasă la masă cu tine niciodată. Imposibil să aibă dead-line-uri atât de multe.
4. Toţi se iau de tine pe diferite motive (sex, vârstă, naţionalitate, etc.) tot timpul. Câteodată mai iau şi ei pauză.
5. Absolut toţi cei cu care lucrezi sunt nişte idioţi. Puţin probabil. Foarte puţin probabil.

Senzaţiile şi concluziile pe care le poţi regăsi mai sus, unii spun, sunt indicii clare că de fapt tu eşti/ai fost problema în situaţiile respective şi tu singur/ă ai pârghiile să modifici aceste percepţii şi comportamente.

*****

Este de asemenea important să ştii care este limita între echilibrul pe care este bine să-l ai astfel încât personalitatea ta să nu fie eclipsată de alţii şi să te poţi exprima atingându-ţi ţelurile şi obiectivele pe care ţi le propui.

Coaching prin lectură

Am fost tributar unui dicton formulat în mod personal astfel: “Astăzi mai bun decât ieri” până când John Maxwell mi-a aşezat percepţia în poziţia corectă: "Fii mai bun mâine decât eşti azi!" E o poziţie perceptuală care facilitează o dezvoltare potenţială şi planificată şi are în vedere dezvoltarea ca obiectiv şi nu analiză a unor obiective realizate în trecut. Orientarea pe dezvoltare personală propusă de Maxwell subliniază o atitudine firească de Coaching pe care un Consultant/Manager e bine s-o deprindă astfel încât să genereze acest proces continuu de auto-perfecţionare şi de şlefuire a abilităţilor.

Coachingul presupune o legătură de dialog constructiv între două personalităţi, iar lectura este un act personal, de obicei făcut în particular, deci o sintagmă precum cea din titlu este cel puţin paradoxală. Însă ea vrea să se refere la procesul dezvoltării personale ca la un cumul de factori, printre care coaching, studiu individual, practică, mentoring. Dacă o întrebare persistă destul timp şi cu destulă intensitate în minte, un răspuns potrivit şi mulţumitor va apărea la un moment dat. Este în sine un exerciţiu de memorie, dar şi de creativitate în primul rând. 

Dezvoltarea personală este un atribut de identificat în profilul candidaţilor pentru poziţia de Consultant/Manager în domeniul financiar, el regăsindu-se în activitate şi în obiectivele propuse pentru carieră către nivelurile superioare. În plus, faţă de clienţi, o atitudine care are fundament un asemenea deziderat este mult îmbunătăţită şi mult mai credibilă, profesionalismul fiind mai uşor reperabil.

Provocare: Crează-ţi o listă cu lecturile care să contribuie esenţial în planul dezvoltării personale acum! Să pornească de la situaţia de acum care priveşte la cea de mâine şi identifică un traseu realizabil. Acţionează!

Lecturi utile : “Lider la 360 de grade”, John Maxwell, Editura Amaltea

Mentorship sau Recrutează-ţi viitorul şef în asigurări

Sună telefonul şi o voce caldă şi prietenoasă îţi spune că ai fost recomandat(ă) pentru activitatea de Consultant Financiar de către un prieten apropiat. Te interesează şi te duci la interviu. Găseşti interesant ceea ce spune Unit Managerul şi te alături echipei sale în ideea de a porni o carieră.

Partea de început în carieră este foarte importantă pentru că înseamnă trasarea unei direcţii, formarea unei viziuni, setarea pentru un anume tip de obiective şi tocmai de aceea este foarte importantă alegerea unei echipe bune şi a unui lider pe măsură.
Astfel că întrebarea care se pune este: Cum pot eu, candidat, să identific şi să aleg acea persoană şi echipă împreună cu care să pot pune baze solide pentru o carieră în consultanţă financiară?
Cât de eficient va fi procesul de comunicare, de cât implicare va fi nevoie, care sunt limitele şi posibilităţile, devin aspecte definitorii pentru viitorul activităţii de consultant, prin urmare foarte util a fi cunoscute dintru început. Cel mai important este ca încă din primele faze ale interviului să fie stabilit în ce fel se va desfăşura colaborarea, cum va fi organizat programul, cum va funcţiona sistemul de suport.
Este considerat suport în acest context atitudinea Unit Managerului orientată spre dezvoltarea personală şi profesională a oamenilor din echipa sa prin exemplu personal, şi nu doar printr-un proces de management foarte riguros. Este vorba despre un alt nivel al relaţiei profesionale în care lucrurile merg dincolo de aplicarea ca la carte a normelor şi structurilor impuse de manuale.
Deşi contextual lucrurile pot părea puţin distorsionate, înainte de toate este vorba despre o relaţie interumană, iar acest aspect este uşor de cântărit, chiar dacă Unit Managerii sunt, de obicei, foarte buni vânzători, înţelegând de aici că, la fel cum o comunicare făcută în cadrul procesului de recrutare şi selecţie se face cu succes în ambele sensuri, în aceeaşi modalitate se poate previziona cu oarecare acurateţe şi viitoarea relaţie de colaborare cu omul din faţă. Cel mai bun test rămâne cel practic însă, adică lucrând efectiv alături de el se va putea construi o părere complexă şi o apreciere care să lase posibilitatea unei colaborări pe termen lung sau nu.

Provocarea lansată este ca înainte de interviu să fie făcută o căutare de informaţii despre companie, industrie, poate chair despre Unit Managerul cu care va fi purtată discuţia, iar întrebările care vor fi puse să dovedească interes real către subiectul discuţiei.