Condiţii: Experienţă în vânzarea de asigurări şi existenţa unui portofoliu pentru susţinerea afacerii.
Beneficii: exclusivitate teritorială, comisioane atractive, training profesional, promovare, sistemul web-service. tarife mult mai avantajoase pentru contractele de asigurare intermediate.
Paşi: înfiinţarea unei firme de asistent în brokeraj, plata unei taxe de franciză, identificarea unei locaţii, elaborarea un plan de afacere şi semnarea contractului de parteneriat
*****
Franciza în asigurări este percepută de o parte a pieţei ca o modalitate eficientă de a face ceea ce ştii să faci (să vinzi, să faci consultanţă) având beneficiul major al lipsei unei presiuni concertate din partea aparatului managerial, practic fiind condiţionat doar de business-plan-ul agreat iniţial.
Este un instrument care avantajează şi asigurătorul şi interemdiarul prin reducerea şi distribuţia unor costuri şi a unor obligaţii. Singura problemă era în România posibilitatea susţinerii efective a unui astfel de business la nivel micro, etapă peste care s-a trecut.
Franciza este expresia ideală a unui business personal în asigurări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu