Banca Centrala Europeana intra în insolvenţă, afectând bănci ale unor ţări precum Germania si Franţa. Instituţiile europene vor înregistra pierderi şi Uniunea Europeană va putea ajunge la dezmembrare. O situaţie similară celei cu USD poate să se întâmple cu EUR, o criză replică la 2008 fiind foarte posibilă, deşi amploarea ei este greu de calculat. (sursa postării - articolul aici)
*****
În condiţiile în care unii analişti prezic sau certifică un scenariu dezastruos precum cel de mai sus în ceea ce priveşte EUR, iar România se chinuie să se ţină de calendarul pentru 2015, apare o întrebare firească: la ce bun?
Dacă scenariul se confirmă, faptul că România este în exerciţiul de antrenament pentru zona EURO, afectată de asemenea de acelaşi scenariu, va fi mai pregătită probabil din punct de vedere economic să facă faţă situaţiei, decât dacă nu ar face aceste eforturi. Mişcarea către euro este utilă pentru că se creează premize pentru un spaţiu economic mai sănătos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu