luni, 30 mai 2011

"coordinator" sau "executive"

Piaţa de HR spune că în 2011 absolvenţii cei mai norocoşi în privinţa salariilor primite la angajare sunte cei care vin din Politehnică, programatorii şi inginerii fiind la mare căutare (sursa ZF). De asemenea, oportunităţile au crescut faţă de anul trecut.
Oferta financiară de început pentru poziţia de agent vânzări se situează la capătul celălalt, cu venitul cel mai mic.
În asigurări este bine să existe interes din partea companiilor pentru a forma tineri întrucât oportunităţile există, însă cunoaşterea îndeaproape a businessului este benefică. "Tinerii ar trebui să intre în companii pe poziţii de junior, indiferent dacă sunt operatori call center sau asistenţi, important este să-şi ofere timpul pentru a învăţa cultura multinaţionalelor. Astfel, cu cât se angajează mai din timp, cu atât tinerii au mai mult de câştigat, pentru că au o putere de muncă şi de înţelegere mai mare", a spus  Theodor Alexandrescu, Directorul General al firmei de asigurări de viaţă Alico.

*****

În asigurări, poziţiile deschise cele mai numeroase provin din departamentul de vânzări, acesta fiind primul care întregistrează dezvoltare, dar şi fluctuaţie de personal. De obicei, în canalele de distribuţie/companiile specializate pe Life este vorba despre un contract de colaborare sau de mandat, iar aspectul financiar al remunerării să fie unul divers, în sensul că venitul este compus: comision şi bonusuri. Aspectul carierei este foarte bine reprezentat de obicei printr-un plan de carieră foarte precis, cu etape clare şi realiste. Aspectul pregătirii are în vedere un departament de training specializat sau este asigurat de către managerii direcţi, care au experienţă mai ales practică a pieţei.

De obicei veniturile de început sunt mici, dar sistemul lasă posibilitatea performanţei chiar de la început. Dacă există rezultate peste medie, remuneraţia este peste medie.


Caută-mă la coexecontact@gmail.com cu un CV de vânzări şi e posibil să discutăm mai multe aspecte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu