Atâta vreme cât există astfel de administratori la nivel internațional, care se ocupă de averea unor familii, și este vorba despre un număr limitat de familii și active medii de ordinul miliardelor de dolari, este ușor de asociat oricare teorie conspiraționistă că de fapt lumea financiară este în continuare condusă doar de un număr limitat de oameni. Acești privilegiați, uneori prin administratorii lor, ar putea să influețeze în mod indirect, dar cu efect puternic ceea ce se întâmplă în această piață favorizând într-un fel sau altul sorții.
Într-o postare anterioară, găsisem argumente istorice care să justifice acest aspect. În același timp este adevărat că pentru a putea influența bursa este nevoie de mai mult decât o simplă schemă, care este dejucată în principal de reglementări în vigoare menite să asigure libertatea pieței și izolarea ei față de asemenea presiuni.
Acești administratori sau consultanți pot să vadă dincolo de toate acestea și să calculeze întocmai ca la șah cu multe mutări înainte, ceea ce se va întâmpla. Practic ei fac la un alt nivel ceea ce face orice consultant de investiție sau orice întreprinzător bun în portofoliul sau afacerea sa.
Revenind la un ton utopic, sunt mulți care demonstrează că se poate și fără mijlocirea absolută a banilor, varianta cea mai rudimentară și validă și-n contextul modernității fiind trocul de produse și servicii.
*****
Să conspirăm... este cea mai simplă și naturală chestiune, ni se pare nouă celor ce activăm în domeniul financiar. Dar, poate că este validă și pregătirea care ni se face în anticiparea unor momente prielnice și în evitarea unor pierderi majore. Când ai deprins această abilitate, ai câștigat o profesie.
Orice jucator la bursa sau orice investitie personala nu face nimic altceva decat o conspiratie pentru un castig. Conspiratia face parte din natura Manipularea insa este altceva.
RăspundețiȘtergereManipularea comportă în sine o nuanță negativă, distructivă într-un anume sens, așa că subscriu la ideea ta!
RăspundețiȘtergerePentru câteva nuanțe ale manipulării profesionale, poți citi:
http://coexe.blogspot.ro/2011/01/profesionalism-vs-autenticitate.html