vineri, 26 aprilie 2013

Informația economică la români

Dacă lucrezi în servicii financiare, vei fi absolut interesat de orice informație de natură economică și informațiile Institutului Național de Statistică sunt foarte relevante, mai ales în virtutea autorității cu care sunt transmise.

INS a dat publicității un raport privitor la situația salariilor din octombrie 2012, în care sunt făcute mai multe precizări interesante, printre care și aceea că doar aproximativ 5% din angajați câștigă peste 5000 RON.

Sursă: http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/salarii/salarii-oct2012r.pdf



Atâta vreme cât în ultimile zile informațiile sunt preluate de mai multe medii on-line și nu numai, aceste comunicări ale INS devin relevante în contexte potrivite de business, chiar și acelora care nu urmăresc cu regularitate o structură în informările lor privitoare la situația economică a României. Astfel încât se poate ajunge relativ ușor la analize superficiale și la folosirea acestor informații în mod eronat și preferențial în argumentații, sau, mai rău, în speculații.

De altfel, este ușor de găsit elemente care susțin afirmația de mai sus, pe aceeași pagină a unui cotidian de business existând două informații care se contrazic, dovadă a calității exclusive de informare a cotidianului și nu aceea de orientare a cetățeanului în elementele care reglează mecanismul economic românesc. Acest lucru să-l facă alte instituții, nu presa! (sic)

Toată lumea vorbește de câți bani fac românii, dar puțini sunt cei care vor să le spună românilor la ce le folosește această informație din punct de vedere economic. Poate prea puțini la număr, dar există, iar acest element este important, întrucât ne întărește încrederea că mai există profesioniști adevărați, că mai există pasiune și etică profesională, că mai pot fi găsite modele, poate încă nepervertite.





2 comentarii:

  1. Peste 5000 lei? E foarte mult, nu stiu daca datele sunt reale dar suma e foarte mare. In plus, daca se castiga asa bine la noi de ce toti fug in strainatate?

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine punctat, Valeria. În industria financiară de la noi sunt destule semnale că nu mai este cum era înainte de criză. Cu toate acestea sunt mulți care câștigă bine, comparativ cu alte domenii de activitate. Și cei care pleacă din România realizează cât de mare este costul schimbării unui fel de a fi, românesc, cu unul străin, care de multe ori este posibil să nu fie unul potrivit.

    RăspundețiȘtergere