miercuri, 30 martie 2011

Conferinţa Internaţională de Intermediere în Asigurări

Intermedierea în asigurări - conclusiv şi constructiv

Prima ediţie a Conferinţei Internaţionale de Intermediere în Asigurări (The International Insurance Mediation Conference), organizată de Media XPRIMM şi Istanbul Underwriting Center, s-a desfăşurat în perioada 28-29 martie în Istanbul şi au luat parte o serie de manageri de companii de asigurări sau de intermediere în asigurări şi reprezentanţi ai unor instituţii care au obiectul de activitate în industria asigurărilor.

Vorbitorii au venit cu date relevante şi au făcut cunoscut câteva aspecte importante ale momentului. Dintre ei, au reţinut atenţia prin relevanţă sau date prezentate.


Prof. Fuat ERDAL, Director, The Insurance Training Center, sublinia că evoluţia economiei în ansamblul ei şi industria asigurărilor în special sunt în directă dependenţă una faţă de cealaltă, există chiar o anumită "paritate" între cele două: +1% în subscrierile companiilor de asigurări înseamnă +0,5 în PIB.

Jetse Frederik de VRIES, CEO, ING Emeklilik, face o analiză a Turciei în ceea ce priveşte canalele de distribuţie şi concluzionează că ponderea covârşitoare a vânzărilor de asigurări de viaţă o are bancassurance cu 70 %, vânzările directe aflându-se la 11 %. Un alt aspect semnificativ este faptul  că reţelele de agenţi proprii fiecărei companii au vândut 18 %, iar brokerii au un grad de penetrare a pieţei de doar 0,8 %.

Bogdan ANDRIESCU, Presedinte UNSICAR, a subliniat că noile condiţii economice au afectat mai mult companiile de asigurări decât pe intermediarii aceestora, care s-au orientat pe retail şi pe liniile non-auto, reuşind să se adapteze mai bine situaţiei impuse de criză.

Violeta CIUREL, Presedinte AXA Life Insurance Romania, a scos în evidenţă faptul că asigurările la nivel mondial au pierdut doar 21 % din cât au raportat ca pierderi industria bancară. Strategiile companiilor de asigurări vor lua ca punct central marja de solvabilitate şi indicatorul de lichiditate, acum, mai mult decât înainte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu