marți, 5 aprilie 2011

85

85 de ani este vârsta fericirii, după cum spun specialiştii britanici care au studiat care este cea mai frumoasă vârstă. Din studiile lor reiese faptul că satisfacţia şi optimismul cresc după vârsta mijlocie, atingând un climax către vârsta de 80 de ani, pentru că omul scapă de povara grijilor şi responsabilităţilor şi se poate bucura mai mult de viaţă.

Americanii confirmă aceste concluzii, grija pentru familie şi carieră fiind responsabile de această evoluţie a fericirii în viaţa noastră, iar bătrâneţea conferind mai multă selectivitate în alegerea activităţilor.

*****

Stilul de viaţă modern, agitat şi antrenant, al omului de astăzi a împins starea de fericire deplină dincolo de micile realizări în viaţă şi în multe arii ale vieţii nu mai este atât de reconfortant să apară victorii mici, întrucât ele sunt eclipsate destul de repede de o altă nevoie care devine prioritară, cerându-se rezolvată.

Când îţi vei dori o bătrâneţe fără griji, aşa cum este înţeleasă în studiile de mai sus, vei lua în considerare şi aspectele financiare de care, acum, poţi să te ocupi, trecând peste imaturitatea afirmaţiilor: "Mai am până atunci!" sau, din contră: "Nu ajung eu până atunci!".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu