Angajat sau Mandatar? Este o întrebare firească pentru cei care iau contactat cu industria asigurărilor din poziţia de candidat la o poziţie deschisă de companiile de asigurări. Sunt joburi care au de-a face cu altceva decât vânzări şi sunt cele care sunt deschise în vânzări.
În companiile de asigurări din România, pentru poziţiile de vânzări, fie ele de management, coordonare sau executiv, în general presupun un contract de colaborare, de mandat, adică altceva decât statut de angajat cu carte de muncă: există variante care sunt aproape de acest statut prin faptul că agentul/consultantul primeşte o sumă fixă în funcţie de câţiva parametri. În general Consultantul este plătit de către companie în baza unui contract de comision.
Avantajele pentru un Consultant Financiar de a lucra într-o companie de asigurări sunt multiple:
- dispune de infrastructura oferită de companie: spaţiu în agenţie, telefon, calculator pentru ofertare, sală de întâlniri, broşuri, etc. (este vorba despre a elimina din start o serie de cheltuieli importante pentru buna desfăşurare a activităţii de consultanţă),
- pregătirea pentru întâlnirea cu clientul este făcută în mod gratuit de către companie, existând interesul direct al superiorului ierarhic pentru o întâlnire de afaceri reuşită - training intern şi follow-up foarte bine pus la punct (departamente de training specializate şi cu experienţă practică, manageri cu experienţă de teren),
- expertiză pe domenii înguste, existând posibilitatea ca la clienţi cu nevoi extrem de specifice să fie alături un coleg cu destulă experienţă, împreună cu care să fie găsită o soluţie potrivită pentru clientul din faţă,
- colectiv profesionist care impune un ritm accelerat de dezvoltare personală şi profesională,
- dezvoltare portofoliu de clienţi din care să poată rezulta venituri importante cu implicare puţină
- potenţial de venituri mărite prin valorificarea oportunităţilor statutului: comisioane diferenţiate pe produse şi tipuri de contract, bonusuri, finanţări, programe motivaţionale.
Pentru candidatul, care caută sincer şi focusat să intre în industria asigurărilor, drumul Consultantului Financiar, care lucrează doar pentru o companie în regim de exclusivitate, este unul care angajează la o dedicare importantă către această activitate, existând potenţial important de piaţă nevalorificat încă. Posibilităţile de creştere în această perioadă sunt importante, şi pe verticală şi pe orizontală. Implicarea este pe măsură, dar şi satisfacţiile care rezultă poartă altă valoare, mai importantă şi cu mai mult greutate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu