Pe fondul noilor reglementări ale CSA privitor la autorizarea noilor agenţi de asigurare se creează instrumente care să ajute din ce în ce mai mult activitatea de intermediere în asigurări. Există în fiecare companie de asigurări un departament de training care are menirea să contribuie la profesionalizarea forţei de vânzări şi nu numai. Dar nu numai prin training face-to-face, ci şi prin variante on-line.
Asigurările de viaţă încep să creeze instrumente on-line de pregătire. Astfel de platforme e-learning există de ceva vreme în companii şi funcţionează cu oarecare succes, în special pe segmentul de asigurări generale, unde procesul de vânzare este mult simplificat, întrucât clientul are nevoia de asigurare identificată şi clar conturată în cele mai multe cazuri.
Pe de altă parte, segmentul de vânzare on-line al asigurărilor tinde să ia amploare, sprijinit de dezvoltarea de afară, motiv pentru care o parte din brokerii de asigurare preferă vânzarea on-line care reduce multe din costuri şi din timp, funcţionând şi ca o modalitate de prospectare eficientă.
De asemenea, o parte din consultanţii care activează şi sunt prezenţi în mediul on-line pe reţele de socializare au, de obicei, şi un site sau blog prin care îşi promovează serviciile de consultanţă, de multe ori asociate şi cu alte tipuri de servicii.
Cum poate arăta consultanţa financiară on-line? Un posibil răspuns în articolul:
Consultanţa Financiară va trece on-line
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu