marți, 9 august 2011

Ratingul, bată-l vina!

După nefericita retrogradare a ratingului SUA, deşi o serie de argumente vis-a-vis de cel mai puternic motor financiar al lumii încă rezistă, schimbările de fond după domino-ul burselor care a urmat vor duce la modificarea stilului de viaţă, cel puţin al europenilor.

A fost şi este contestat în sine procesul de retrogradare, apoi devine chestionabilă aprecierea pe care o face orice agenţie de rating, atâta vreme cât o eroare de 2000 mld USD se poate "strecura" cu atâta uşurinţă în evaluarea SUA, iar europenii au pus de la începutul crizei datoriilor sub semnul întrebării evaluările de rating.

Întrebările europenilor rămân, cine va urma întrucât AAA se regăseşte şi-n faţa Franţei, alături de Germania, Olanda, Austria, Finlanda şi Luxemburg, iar problemele nu ocolesc pe nimeni.
Poate că un pariu pe retrogradarea unuia din statele de mai sus ar putea să apară, precum cel atribuit lui Soros, cel care a făcut 1 mld USD într-o singură zi, şi care astăzi se crede că a făcut 8,5 mld USD din problema ratingului SUA.

Într-un studiu făcut de compania de cercetare Euromonitor şi preluat de money.ro se reliefează aspectele care ţin de modificarea socialului în ţările europene.
Spania: "În urmă cu 20 de ani, oamenilor le era mult mai uşor să îşi facă o carieră până la vârsta de 26 de ani. La nivelul lui 2009 însă, datorită competiţiei pe piaţa forţei de muncă şi a faptului că oamenii au început să îşi schimbe mult mai des joburile, spaniolilor le lua mult mai mult timp pentru a avea un loc de muncă suficient de mulţumitor pentru a-şi permite un copil", explică analiştii de la Euromonitor.

*****

Alterarea modului de viaţă cauzată de criza financiară şi de o continuare a ei nu reprezintă la scară mică altceva decât o situaţie de supravieţuire. Adaptează-te sau... nu, dacă îţi permiţi.

Poate că socialul se va modifica şi va reacţiona atunci când un punct critic va fi atins. Poate de aceea politicul tinde să iasă din amorţeala-i clasică a discursului fără fond, căutând în sfârşit o soluţie, care sperăm să nu fie tardivă. Poate că modalitatea generală care guvernează financiarul la nivel mondial trebuie să se schimbe, deşi interesul nu dictează acest lucru, atâta vreme cât banii se fac şi pe pariu de pierdere.

Totodată, ceea ce există şi funcţionează în domeniul financiar, dar şi care se circumscrie unor valori etice şi eventual morale, este important de folosit, mai ales că momentul este foarte important.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu