luni, 8 august 2011

Managerii de fonduri au ceva mai mult de muncă

Odată cu retrogradarea ratingului de ţară pentru SUA de către S&P, managerii de risc ai fondurilor de obligaţiuni vor avea ceva mai mult de muncă în alegerea plasamentelor.

Chiar dacă ideea unei noi realităţi economice tinde să devină foarte palpabilă, acestui moment i se potrivesc achiziţiile, semnalele fiind puternice, mai ales că lucrurile nu au fost atât de negre cât anunţau investitorii. Se revizuiesc foarte serios portofoliile de investiţii, iar ideea de bază este conturată în jurul dezvoltării sustenabile şi creştere sănătoasă a economiei, nu pe datorii acumulate. Ideea, care a funcţionat ca fapt până acum, că ratingul SUA de AAA este o constantă şi nu o variabilă, a dus la o alterare ineficientă a construirii portofoliilor de investiţii.

Măsurile europene dure, luate de către state în acest weekend şi urmând a fi implementate, vor fi resimţite astfel de către populaţie, obişnuită în general să aibă un sistem social puternic şi generos. Măsurile fiscale convenite la 21 Iulie sunt sugerate a fi respectate de către Banca Central Europeană, şi laudă eforturile Spaniei şi Italiei de stabilizare a economiei, iar G7 va acţiona coordonat pe pieţele valutare pentru a tempera "mişcările dezordonate".

Este o perioadă bună de achiziţii pe termen mediu, există multe argumente, implicit faptul că marii investitori nu se hazardează să facă mutări dramatice.  "Daca nu se mai întâmplă altceva, de exemplu o noua problemă în Europa, retrogradarea nu va conta prea mult", a spus miliardarul Warren Buffett, cu referire la situaţia de moment a SUA.
"Scenariul pesimist, în care economiile vor intra în recesiune, nu este de dorit şi cred că politicienii europeni şi americani vor face tot posibilul pentru a evita această situaţie, mai ales pentru că în SUA vor fi alegeri prezidenţiale la anul", a precizat Dragoş Dărăbuţ, analist la firma de brokeraj Tradeville în ZF.

*****

Pentru posesorii de poliţe de asigurare de tip Unit-Linked, acum este un moment potrivit de achiziţionare unităţi în fondurile pe acţiuni, dacă profilul de client este acela al investitorului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu