Câteva articole de presă despre situația la zi în asigurări:
- ASTRA Asigurări, liderul pieței de asigurări pe Prime Brute Subscrise (PBS), a fost pusă sub Administrator special de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în data de 18 Februarie a. c., în baza deciziei de redresare financiară a amintitei instituții de reglementare și a pieței asigurărilor. Acest administrator este compania KPMG Advisory, al cărei obiectiv în perioada următoare este readucerea la normal a parametrilor financiari ai ASTRA printr-o abordare prudențială, pentru ca toți beneficiarii de polițe ASTRA să poată fi onorați cu indemnizațiile cuvenite. (vezi art. 1asig.ro aici)
- Pe de altă parte, The Nova Group România (TNG), acționarul majoritar al ASTRA, a emis un comunicat în care cataloghează excesivă și nelegală decizia ASF în ceea ce privește numirea unui administrator special la conducerea ASTRA, mai ales că ASF avea pe masă un plan de măsuri din partea acționarilor principali, care privea mărirea capitalului prin achiziționarea AXA Life Insurance România. Invocând o serie de argumente, TNG declară că va acționa "prin toate mijloacele" pentru a-și apăra interesele și pe cele ale clienților săi. (sursa aici)
- Flota TAROM este client de tradiție al ASTRA, de asemenea Aeroporturile Otopeni și Băneasa sunt clienți, se adaugă și alte companii deținute de statul român: ROMATSA, RATB, Poșta Română, ROMSILVA și alte companii. Unele sunt cu dosarele în instanță pentru a primi despăgubiri, altele au primit despăgubiri serioase în baza contractelor de asigurare semnate cu ASTRA. (Aici)
- Capital.ro semnalează câteva aspecte cu tentă de semne de întrebare legate de ASTRA printre care și: practici comerciale controversate, precum trimiterea de scrisori și oferte pentru polițe de asigurarea pentru locuință prin poștă, precum și asigurări de sănătate cadou tot prin plic. (vezi aici)
- Situația de la ASTRA semnalează o problemă mai gravă pentru piața asigurărilor din România, care este cangrenizată, în opinia vicepreședinte ASF, Mircea Ursache, existând și alte companii cu probleme în piață. (vezi aici)
- DNA reține pe președintele ASF în dosarul Carpatica și solicită aviz de urmărire pentru Chițoiu (vezi aici)
Ca multe alte elemente componente ale economiei și societății românești, era predictibil să fie stârnit interesul pentru piața asigurărilor, o piață importantă și cu impact puternic în societatea economică.
În momentul în care ASF a reunit sub o singură umbrelă piața asigurărilor, a pensiilor private și bursa, s-a constituit un centru de putere important, dovedit și prin veniturile pe care această instituție le propune membrilor săi, venituri dealtfel sub lupă de ceva timp și-n presă.
Industria asigurărilor în România este o industrie cu potențial uriaș, dovadă și interesul unor companii străine de a investi și de a porni business aici în contextul crizei.
Pe de altă parte, companiile deja prezente au ridicat și ridică în continuare problema unei legislații care să permită și să nu împiedice business-ul de asigurări.
Ceea ce se întâmplă cu ASTRA este doar un semnal că lucrurile au ajuns într-un punct critic, chiar dacă poate situația nu este reprezentativă statistic pentru întreaga piață de asigurări (n.n.).
Dar cum mă afectează pe mine, Clientul, toată această poveste?
Dacă privesc în context mai larg, al unei Românii în care Breaking News există la fiecare oră și în toate domeniile, atunci nu mă mai miră nimic și am cel puțin două posibilități: 1. fie ignor prin apăsarea butonului de Off de la telecomandă și folosirea ziarului la împachetarea zacuștii de la bunica, 2. fie îmi declar indignarea pe Facebook sau prin altă modalitate exterioară de exprimare.
Dacă sunt pățit și mi-am/nu mi-am încasat indemnizația de asigurare de la asigurător, atunci pot doar să salut faptul că mai există ochi deschiși la ce se întâmplă în țărișoara asta, și, colorate politic sau social, se manifestă niște acțiuni cu intenția de a schimba ceva, sper eu, în mai bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu