miercuri, 15 octombrie 2014

Redresare și Reformă în zona euro


Image courtesy of Mister GC / FreeDigitalPhotos.net



Redresare și Reformă în zona euro este de fapt titlul unui speech pe care Mario Draghi, Președintele Băncii Central Europene (BCE), l-a ținut pe 9 Octombrie la Washington.

Ieșirea din criză este văzută de către Draghi prin mărirea productivității, în contextul trendurilor demografice, care înregistrează scădere de populație și îmbătrânire.
Pentru ca investițiile să crească în mod sustenabil pe termen mediu trebuie să existe locuri de muncă și o productivitate în creștere, ultima fiind mai ușor de implementat decât crearea de locuri de muncă noi. Statele europene pot câștiga încredere mai ales prin implementarea reformelor structurale naționale, care vor contribui la potențialul de dezvoltare și la încrederea consumatorului în ultimă instanță.

În ceea ce privește politica monetară, BCE va trece de la un cadru pasiv de provizioane la unul mai activ și controlat al bilanțului cu scopul de a ridica inflația, adică păstrarea stabilității prețurilor, cu implicarea în modificare sau schimbare de politici neconvenționale, țintind o stabilității prețurilor în timp și în spațiu.

În ceea ce privește politicile fiscale, ceea ce este esențial ține de guvernare, iar statele care au un "spațiu fiscal" să-l folosească în sprijinul politicii monetare și nu împotrivă, mai ales prin tăierea unor taxe și cheltuieli neproductive.


Germania este cea care se împotrivește într-un fel sau altul acestor măsuri de redresare pentru motivul că ea nu este în recesiune, lucru care tinde să devină fals, întrucât economia Germaniei bazată 40% pe export a suferit corecții de creștere, exporturile înregistrând în august o scădere de 5,8 %, cea mai mare scădere din ultimii 5 ani.
Germania se vede cumva nevoită să ajungă la ideea de a folosi măsurile de stimulare pe care BCE le dorește în politicile sale.


În astfel de situații, devine validă ideea unei uniuni bancare prin care devine mai ușor gestionabilă o astfel de criză sau de situație care necesită o acțiune comună. Poate tocmai diferențele culturale să poată produce un plus de valoare în soluționarea creativă a situației, însă, pentru moment, se pare că doar o intervenție unitară în viziune și acțiuni să poată readuce Zona Euro într-o fază de creștere.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu