joi, 28 iulie 2011

Consultanţa Financiară va trece on-line

Cum ar fi ca întâlnirile pe care le ai cu potenţialii tăi clienţi să fie făcute on-line, prin intermediul unui sistem de comunicare video? Există foarte multe avantaje, precum economia de resurse şi timp şi, în acelaşi timp, păstrarea unui nivel de comunicare înalt. Desigur, prezenţa fizică/discuţia faţă în faţă rămâne, deocamdată, principala modalitate pentru un anume segment al consultanţei financiare, în special în asigurările de viaţă.

Ideea, deşi în stadiu incipient, este salutară în business, mai ales că se dovedeşte extrem de utilă în situaţii speciale, de pildă, paralizia transportului aerian din cauza erupţiei vulcanilor. Desigur, deocamdată vorbim de nevoia reală de a fi în contact cu partenerii de business din alte colţuri ale lumii. Putem extinde însă conceptul şi la nivel mai mic, nevoia de timp suplimentar fiind esenţială în business, în orice fel de business, fiind cea în funcţie de care se alocă restul de resurse.

Articolul din Business-Magazin de la care a pornit inspiraţia acestui post se găseşte aici, iar el se leagă mai mult de dispariţia e-mail-ului ca modalitate de comunicare de business, din cauza rigidităţii sale şi a altor inconveniente adiacente.

Există în domeniul Consultanţei Financiare de Asigurări o serie de filmuleţe pe Youtube ale unor consultanţi care au ca subiecte aspecte legate de prezentarea pe care o fac în faţa clientului, astfel încât vizualizându-le, în postura de client sau prospect, să fii în măsură să iei o decizie de principiu, aspect urmărit de obicei la primele întâlniri, când clientul/prospectul conştientizează nevoia sa personală de asigurare.

Este clar că Asigurările de Viaţă se integrează în acest trend de business, iar Consultanţii găsesc variante de a ajunge la clienţi cât mai eficiente, utile şi ingenioase.

Un comentariu:

  1. Care trebuie sa fie nivelul de pregatire si perceptie al celor care acceseaza o oferta on line?
    Destul de ridicat.
    O vanzare on line este greu de realizat. Dar a agata si a starni interesul este posibil.
    Trebuie sa recunosc ca trimiterea dumneavoastra mi-a starnit un zambet.

    RăspundețiȘtergere