luni, 28 noiembrie 2011

Drog de asigurări...

"Știi cum e pentru mine faza cu asigurările? A lucra în domeniul ăsta e ca un drog."

Un bun prieten mi-a mărturisit acest lucru și îi sunt recunoscător că, după o lungă perioadă în care a activat drept consultant, am găsit momente să ne reamintim de vremurile de început.

Activitatea de orice fel în domeniul vânzărilor vine la pachet cu o serie de elemente despre care se vorbește și se vorbește mult, pe alocuri și bine. Consultanța în asigurări, însă, vine la pachet cu aceleași lucruri, diferită fiind perspectiva. Despre a munci în asigurări se vorbește de cele mai multe ori numai de rău; sau mai puțin de bine. De ce? De unde vine această idee că a vinde asigurări (în contextul de față se subînțelege a face consultanță de asigurări) nu este un job de viitor, că nu mai e ce a fost, că muncești mult pe bani puțini, că nu este un domeniu serios, etc. De obicei, cei care fac asemenea afirmații, sau le preiau fără să le verifice, sunt consultanți care nu au avut succes și care au părăsit domeniul pentru a face ceva mult mai facil.

În primul rând este vorba despre faptul că această "masă de critici" îngroașă rândurile unor deficiențe de management și recrutare, profilul lor nefiind cel cerut de "fișa postului", dar fiind eficient pe termen scurt; a produs rezultate deosebite: volume impresionante de vânzări. În timp, problema a început să fie tratată ca efect, neînlăturând eficient cauza, astfel producând portofolii nesănătoase, care au produs rată de rezilieri din ce în ce mai mare. În această fază de dezvoltare a companiilor de asigurări din România (accentul evident este pe segmentul asigurărilor de viață) era mai puțin important aspectul retenției clienților sau în orice caz mai greu de gestionat în sensul că nu era un criteriu de business cu impact pe termen mediu sau scurt decât în unele echipe sau mult mai rar, la unii consultanți. De asemenea este de recunoscut că așa cum este înțeles rolul de consultant presupune să ai rezultate ca să trăiești, iar stilul de business impune un model care funcționează (pentru că business-ul este cu preponderență orientat pe achiziționare clienți), livrând o motivație înaltă și foarte precisă. Desigur, banii sunt cei care conduc, valorile companiei și cultura organizațională vor dobândi o oarecare importanță poate mai târziu. Astăzi se simte că e nevoie ca aceste valori să dea o coerență puternică activității de consultant, acum când piața este deja formată, înspre maturizare, cu amendamentul foarte important că în cazul României unele etape naturale au fost fie arse, fie escaladate, deci rămânând tributari unor sincope de proces.

S-au făcut bani foarte mulți bani după Revoluție în asigurări, în special în departamentele de vânzări. Oamenii au ajuns să deprindă foarte ușor un nivel de profesionalism care să le permită să se vândă mai scump altor companii. Probabil că aici a fost prima mare greșeală imposibil de controlat, dar cum să scapi oportunitatea de a pune mâna pe o forță de vânzare deja formată și motivată și care venea în echipă.

Companiile mai tradiționaliste păstrează încă ideea că cei mai vechi au construit și că lor li se datorează totul, amintindu-i în toate conferințele și trainingurile, ba chiar ca legende, însă cei mai mulți dintre ei nu mai sunt tot acolo, ci altundeva, posibil nu în asigurări. Și așa se poate închide cercul... Adică devine justificabilă și utilitaristă zicala: "Dacă ai vândut asigurări de viață, vei putea vinde orice!"

*****

"Știi cum e pentru mine faza cu asigurările? A lucra în domeniul ăsta e ca un drog."
Deși pregătirea de vânzări și de recrutare face ca reflexul de răspunde oricărei obiecții să fie prezent, nu am să dau curs răspunsului pentru această obiecție. Unele lupte sunt câștigate atunci când de fapt sunt pierdute, atunci când interlocutorul realizează că îți pasă mai mult decât știi, atunci când ești mai mult om decât profesionist.

joi, 10 noiembrie 2011

"Câine hămesit..."

"Câine hămesit care umblă pe străzi să convingă oamenii"

Aprecierea cu privire la activitatea de Consultant Financiar vine de la un fost colaborator, pe fondul telefoanelor insistente ale managerilor din asigurări care recrutează în această perioadă doar de la concurență sau din piața celor care au activat în domeniu.

Lăsând pentru altă ocazie un răspuns mai elaborat acestei viziuni reducționiste asupra activității de consultanță, problema de fond este adiacentă în primul rând calității procesului de recrutare.

Recrutarea și Selecția astăzi este un proces îngreunat de faptul că nu există o soluție generală la strategia CSA de a profesionaliza forțele de vânzări din asigurări, care a început printr-o implementare cu ceva probleme, dat fiind faptul că autorizarea noilor colaboratori în asigurări se face în baza unui curs al cărui cost este pus în obligația candidatului, dar în practică este mai dificil de aplicat, deoarece atractivitatea domeniului nu este atât de marketată încât să genereze flux important de candidați.

Privită puțin de departe, implementarea poate să însemne o subțiere a numărului mare de așa-ziși consultanți, în fapt vânzători de asigurări și atât. Poate să aibă ca obiect păstrarea în sistem doar a acelora capabili să susțină un portofoliu și să-l susțină printr-un nivel de informații superior și relativ uniformizat, întrucât abilitățile se subînțeleg prin existența portofoliului. De asemenea, poate să limiteze accesul la o activitate al cărei prestigiu se vrea curățat și ridicat în România prin aceste directive ale CSA al celor care nu o privesc în perspectivă, a celor care nu o consideră o carieră validă și a celor care nu caută performanța.

Pe de altă parte, Companiile trebuie să vândă și au nevoie de canale de distribuție eficiente, iar forțele de vânzări directe sau indirecte intră în această categorie, deși comportă o serie de probleme specifice.

Și mai adevărat este că pe fondul atâtor probleme financiare la nivel mondial și în contextul unei economii care gâfâie, modalitățile de a face business vor suferi modificări și mutații, iar acest lucru va afecta și domeniul consultanței financiare, promovată de către domeniul asigurărilor.